Durerea absenței ...fericirii

Cel mai frecvent auzi persoane spunând:

• "mă simt foarte obosit/a și nu mai am chef de nimic" ,
• "Am avut o perioadă aglomerată și sunt cam aiurea, nu știu ce am"
• "Sunt cam deprimat/ă în ultima vreme".

De multe ori duci cu tine, în viata de zi cu zi, dureri și tristeți vechi, emoții care nu au timp sa se așeze, stări de discomfort cărora nu ai timp sa le acorzi atenție. Si în timp ce te ocupi cu serviciul, casa și familia, acestea rămân ca o umbra dureroasa ce menține o stare de neîmplinire.

Pentru a putea merge mai departe, tinzi sa le înlături, le vrei uitate, pentru ca oamenii te vor fericit, sănătos și functional, nu-i asa?

Cumva ai fost învătat sa eviți durerea. Din dorința protectoare și din dorința de a ajuta, cei din jurul tau te-au îndemnat adesea sa nu mai plângi, sa nu mai suferi, sa te liniștești ca o sa treacă.

Nu ti-au spus "este normal sa te simți asa într-o astfel de situație", "te cred ca te doare și înțeleg ca este un moment greu pentru tine", pentru ca oamenii au cumva senzația ca pot controla lucrurile ignorându-le și mai ales gândesc adesea ca trebuie sa fie puternici!

Puterea nu vine din arta mascării suferinței, din afișarea unei imagini de om fără probleme. Adevărata putere este aceea de a recunoaște suferința și de a accepta ca ea este acolo, prezenta, este o consecința a circumstanțelor vieții și in acest moment ești nevoit sa treci prin ea. Indiferent ce vei spune celorlalți, tu vei simți acea durere, ea nu dispare cu un cuvânt.

Si când vorbesc generic de suferință sau durere, includ toate formele de discomfort psihologic mai mic sau mai mare, de la o dezamăgire, la o vinovăție, pana la o suferință insuportabila...

Si vin și te întreb: care sunt lucrurile sau situațiile pe care iți este greu sa le gestionezi ? Ce te frământă și te îngrijorează adesea? Ce iți cauzează durere?

Ai răbdare și scrie-le pe o foaie de hârtie.

Apoi ia-le pe rând și gândeste-te cam cât timp iți ocupă fiecare luptă pe care o porți cu fiecare dintre ele? De când te lupți cu ele?

Vei vedea, ca așternute pe hârtie, ele încep să se diferențieze: unele sunt mai puternice, unele sunt mai importante, unele sunt mai vechi decât altele. Multe se leagă unele de altele și poarta in spate aceeași suferință. Aranjează-le după importanta pe care tu le-o acorzi.

Toată acea lista te împiedică de fapt sa trăiești așa cum ți-ai dori. Pentru că interferează cu lumea reala, devii mult mai atent la ele, în încercarea de a le controla, de a le face sa dispară, de a le elimina.

Bun, e un început. Hai sa vedem cum ar fi viața ta fără toate aceste suferințe?

Dacă ar fi sa nu suferi pentru că.... , dacă ar fi să nu fii asa de furios/ supărat/ stresat/ îngrijorat.....atunci...

Ce ai vrea sa faci?

Scrie o alta lista cu toate lucrurile care ar da un sens vieții tale și pe care le-ai face, dacă ar fi să nu existe nicio durere/ suferință...

Vei constata că în afara de durerea pe care o simți prezenta in viata ta, mai este și o alta durere ascunsa, aceea de a nu te putea bucura de viata, de a nu putea sa faci și să simți toate câte ai vrea.

Exista o durere a absentei fericirii.

Si aceasta vine din fuga și din lupta cu durerea. Cu cât te concentrezi mai mult pe durerile tale, cu atât te îndepărtezi mai mult de dorințele tale. Suna straniu, nu-i asa?

"Nu pot fi fericit dacă sufăr. Ar trebui sa fiu fericit in absența durerii și pana nu o înlătur ar fi imposibil sa fiu fericit. ". Asa am văzut in jurul nostru.

Doar că mintea umană lucrează interesant.

E o matematică incompletă, mintea noastră nu a învățat scăderea! Ea nu știe sa elimine nimic, ea funcționează doar prin adunare. Mesajul tau "nu vreau să mă gândesc la asta" nu se va transforma niciodată într-o realitate. Va fi încă un mesaj adăugat în memorie și va reveni către tine și-ti va reaminti "să nu uiți să nu te gândești la "x" " și tot ceea ce vei face va fi sa te gândești exact la acel lucru.

Așa că poate ar fi timpul să renunți să vrei să nu te mai gândești la lucrurile care nu-ti fac plăcere și să accepți că ele există acolo și le vei purta cu tine. Nu te mai concentra pe ce nu vrei, acceptă că e ceva ce porți cu tine și fa-ti planurile pentru toate câte iți dorești și rămân în așteptare.

Fă-ti loc în viața și pentru altceva, oferă-ti timp și dă-ti voie să te poți și bucura, deși exista multe motive de tristețe in sufletul tau.

Ia o pauză! Ai întelegere pentru sufletul tau obosit. Nu considera că ai eșuat doar pentru că resimți durerea. Fiecare persoana poarta ascuns o suferință. Și totuși multi sunt și fericiți.

Nu vei reuși să oprești gândurile, dar vei reuși să te detașezi de ele, să le observi, să le accepți și să mergi mai departe. Nu-ți judeca gândurile, doar observă-le.

Vocabularul gândurilor tale se va schimba și gândurile vor deveni o poveste:

• "Îmi trece prin minte gândul ca..."
• "Am sentimentul că..."
• "Îmi vine în minte amintirea...."
• "Am o senzație de..."
• "Observ o tendința a mea de a ...."

Nu mai locui în gândul tău, ci primește gândul tău în vizită în viața ta și privește-l ca pe un musafir.

• "Sunt deprimat/ă" va deveni "Am sentimentul că sunt deprimat/ă". Nu te mai definește deprimarea, ci doar te vizitează, e o stare...
• "trebuie sa fiu puternic/ă"- va deveni "Îmi trece prin minte gândul că ar fi bine să fiu puternic.

Totul devine o alegere, nu un imperativ. Si ușor, ușor, se face loc și pentru altceva...Poate pentru un gând mai bland?!

Si când te vei regăsi pierdut în/ furat de gânduri, prezent in povestea lor, revin-o la starea de observator. Observ că m-am lăsat dus de gând, observ că acest gând mă preocupă... și am un sentiment de neliniște/ ....

Probabil nu-ti va ieși din prima. Asa cum iți spuneam, mintea lucrează doar pe plus și creează obiceiuri.

Va fi nevoie de exercițiu până când vei reuși sa te detașezi de propriile gânduri și să diminuezi stările date de acestea. Dar, in fond, ți-a luat o viată să suferi pentru ce a fost și să te tot îngrijorezi pentru ce va urma, oferă-ti ceva timp să înveți să te detașezi de acestea și să reînveți sa te bucuri.

Acceptă-ți gândurile, accepta-ți suferințele și privește lumea prin oglinda lor. Vei vedea suferința ascunsa in multe forme, peste tot in jurul tau, dar vei reuși sa vezi și frumosul vieții in paralel.

Si dacă simți că este foarte greu să te detașezi de suferințele tale, fă un exercițiu de imaginație.

Am vorbit odată cu cineva care purta din copilărie o suferință de a nu fi fost suficient de important pentru părinti, de a nu fi fost suficient de bun pentru cei din jur, de a nu fi contat. Si îmi povestea cât de greu îi este să accepte un refuz sau o posibilitate de a fi respins, nu doar pe plan personal, ci și profesional. Si veșnic era in gardă, evaluând și reevaluând posibilitațile de fi respins, refuzat, criticat și evita multe situații în care exista cea mai mică posibilitate de a se face neplăcut sau de a fi criticat. Si deși dezvoltase deja o arta a evitării, obosise sa se îngrijoreze și sa-i fie teamă.

L-am rugat sa-și imagineze că poate scoate acea durere și l-am rugat să o așeze jos, undeva. Să se uite la ea.

L-am rugat sa o descrie, cum o vede?

• Ce culoare are?, era albastră...
• Ce forma are? Era in formă de minge...,
• Ce textura are? Era aderentă...
• Cât este de mare? Era cât o minge de basket...
• Dacă ar avea forță, cât de puternică ar fi? Putea fi foarte puternică, putea lovi destul de tare
• Si dacă ar avea viteza? Putea fi foarte iute...

Am stat împreună și ne-am uitat la acea durere, care în acel moment stătea pe jos, avea deja o formă și o culoare și aflasem că este foarte puternică dacă vrea...

L-am întrebat ce este cel mai greu de suportat la aceasta suferința? Și mi-a spus ca nu-l lăsa să spună ce gândește, nu-l lăsa să facă ce-și dorește, nu-l lăsa sa se apropie de oameni și cel mai greu, nu-l lăsa sa aibă liniște.

L-am întrebat de câte ori in viata și-a dorit ca acea durere sa dispară, să o ia și să o arunce undeva și s-o uite acolo? Făcuse asta de atâtea ori in momentele de furie.

Si când l-am întrebat de ce crede ca aceasta revine de fiecare data, mi-a spus că pentru că este slab...

M-am gândit la toți cei care au fost într-un război... Ce fel de oameni erau? S-a gândit un pic și mi-a zis că probabil erau oameni curajoși și cu un caracter puternic, oameni cu principii. Oare acei oameni își doreau acel lucru?, sa lupte, poate chiar sa moara in acel război? Si a zis că cel mai probabil nu.

I-am explicat atunci că nu lipsa fricii ne face curajoși, ci continuarea drumului in ciuda fricii pe care o avem și că a duce o lupta nu ne face slabi, ci din contră, foarte puternici. Nu oricine poate duce o luptă de-o viată și pentru o viată...

Am revenit la durere, întrebându-l dacă a fost asa de mare întotdeuna? Mi-a zis că la început nu a fost asa. Era o simpla teama... și in timp a tot crescut.

Cine a hrănit aceasta teama? El, cu frica lui, el, cu gândurile lui, el, cu evitările...El, încercând sa creadă că acea durere nu există, încercând să uite de ea și mascând nefericirea lui de cei din jur, el, luptându-se sa pară altcineva...

Apoi l-am rugat sa privească acea durere, pe care a crescut-o atâta vreme, care ii aparține și să-mi spună, dacă ar fi să o alunge, unde s-ar duce ea? "Nu are unde să se ducă, revine, pentru că este a mea"

Durerea era încă jos pe podea și l-am rugat să profite de acest moment în care acea durere nu mai este în el și să-mi spună ce ar putea face fără aceasta durere? Și mi-a descris viața pe care și-o dorea.

Apoi l-am întrebat dacă ar putea sa accepte că acea durere este o experiență personală pe care o poartă cu el, o experiență pe care o are adesea în diferite momente din viața și să o accepte ca pe o experiență , trăind viata așa cum mi-a descris-o mai devreme. Ar încerca, dar nu știe dacă poate...

E un început...

Acceptarea este începutul unui drum spre liniștea sufletului, începutul lărgirii unui orizont in care să mai încapă și altceva, o conștientizare a imperfecțiunii tale și a faptului că aceasta te face unic/ă, special/ă, capabil/ă să trăiești frumos, să te bucuri și să creezi perspective în viața. 

Acceptarea este finalul unei curse de cross in care nu ti-ai dorit să participi, este o gura de aer de care aveai nevoie de atâta vreme, este o bine-meritata pauză. 

Și ai nevoie de ea, nu o refuza!