Criza ca proiect personal

Intr-o criza personala presiunea emotiilor ne face incapabili de analiza si actiune. Suntem coplesiti de ce se intampla si incercam sa dam sens evenimentelor pentru a ne reechilibra emotional, apeland cel mai des la ajutorul celor din jur.

Intr-o criza sociala presiunea emotiilor celorlalti de multe ori o depaseste pe a noastra si incercam sa dam sens evenimentelor si actiunilor celorlalti pentru a ne integra cumva grupului, pentru un sens de apartenenta.

Romania a pierdut antrenamentul apartenentei sociale in acest lung drum de 30 de ani de individualism si compensare a complexelor de inferioritate. Atat de important a fost sa demonstram ca putem, ca ne realizam, ca suntem si ne descurcam, incat in acest moment nu reusim sa facem o ierarhie a importantei si prioritatii lucrurilor. Si sunt atatea aspecte implicate incat migram intre principii si valori personale si o acuta nevoie de siguranta si principii si valori morale ale societatii. Atat de mult ne-am invatat sa aratam cu degetul, sa criticam si sa acuzam, pentru a ne da un sentiment de superioritate, incat nu mai stim sa fim solidari. Nu stim sa interiorizam un pericol comun si sa ne adaptam situatiei in incercarea de a razbate. Ni se pare firesc sa fim dezimformati, ni se pare firesc sa fim mintiti si ni se pare firesc sa nu mai bagam in seama ce se spune, sa nu ne supunem, pentru ca nu stim exact care e calea buna, incat revenim la ceea ce stim, la individualism. Ne asiguram provizii si vedem in toti din jur un dusman. Dorim cu necessitate sa fim in siguranta incat nu mai avem capacitatea sa intelegem si teama celuilalt si disperarea lui si nevoia lui de siguranta. Sa nu mai spun de compasiune pentru victime.

In momente de criza devenim foarte sensibili si atenti la orice mic pericol fara sa ne dam seama ca in acest fel ne orientam atentia exclusiv spre pericole si nu ne mai lasam loc pentru perspectiva, pentru logica, pentru proiectele personale, pentru viata. Frica si ingrijorarea ne tin intr-o teama permanenta si obositoare si in fata noastra avem un drum destul de lung caruia ar fi bine sa-I facem fata.

Si cel mai bun lucru pe care il putem face pentru a controla aceste stari ar fi sa continuam sa avem un sens in intregul nostru si in situatia data. Oricel plan facut da un sens si te tine implicat intr-o normalitate, atat cat e posibila ea in aceste momente. Perspectiva de a nu muri mi se pare cel mai bun plan si odata cu aceasta perspectiva vine viziunea propriei vieti in accord cu aceasta viziune.

E un antrenament bun sa iti revizuiesti planurile tale, ambitiile personale sau profesionale, dorintele de a calatori sau de a-ti intemeia o familie, de a invata ceva nou si de a creste.

Pentru a functiona ai nevoie sa actionezi. Contemplarea unei idei nu te tine departe de restul gandurilor, actiunea insa te tine ocupat si iti elibereaza mintea de griji si frici. Esti in situatia de a-ti ordona singur viata, intr-o alta conjunctura. Creeaza-ti niste reguli noi, propuneti sa faci lucruri, chiar marunte, acolo in casa ta, in spatiul delimitat in care te afli si tine-te ocupat.

Dezvoltarea proprie este intotdeuna mult mai profunda in momente de criza personala, atunci cand esti fortat sa faci ordine, sa dai sens si sa actionezi pentru devenirea ta.

Uneori privirea evenimentelor intr-o perspectiva pozitiva este o alegere personala. In loc sa faci o lista a pericolelor, incearca sa faci o lista a beneficiilor, a oportunitatilor si bucuriilor marunte.

Si incearca sa vezi dincolo de ce se spune in media, care deja stii ca traieste din evenimente negative si speculeaza emotiile pentru rating. O stii cumva, dar nu o internalizezi, pentru ca ai nevoie ca cineva sa iti confirme sau sa infirme tot ce se spune rau si continui sa cauti acestea in noianul de stiri.

Ii admiram pe cei care reusesc sa fie solidari intr-o situatie critica, dar nu reusim sa ne vedem solidari, aici printre ceilalti. Ne simtim singuri pentru ca nu reusim sa vedem in celalalt un sprijin si un ajutor, pentru ca nu suntem dispusi sa devenim un sprijin si un ajutor.

Sa reinvatam sa fim solidari ar fi cel mai frumos proiect al acestei crize pentru poporul nostru. Sa reusim sa demonstram ca intelegem, ca acceptam, ca ne aducem aportul fie si prin conduita calma si asezata, prin respectare a regulilor si prin contributie personala, un gest mic, niste cuvinte, sunt atat de multe lucruri marunte pe care le putem face sa aratam ca ne pasa si avem curaj. Curajul nu inseamna lipsa fricii, ci actionarea in ciuda ei.

Hai sa fim curajosi, frica ne e oricum tuturor.

Curajul e o alegere!